La începutul ședinței de Guvern, premierul Victor Ponta a anunțat că varianta unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Codului Fiscal este de preferat, renunțând astfel la varianta asumării răspunderii sau a unei ordonanțe de urgență.
„Vom face o sesiune extraordinară în august. Până la 1 septembrie vreau să readoptăm Codul Fiscal, nu mai vreau bătălii politice”, a spus premierul, înaintea ședinței de Guvern de miercuri.
Referitor la atitudinea liberalilor, care deși au votat Codul Fiscal aproape în unanimitate în Parlament, acum critică legea, Victor Ponta a spus despre membrii PNL că „nu știe dacă erau în deplinătatea facultăților electorale”.
Mai mult, el a precizat că noul Cod Fiscal este bun pentru toată lumea, nu doar pentru un anumit guvern.